Există un xls. Mama tuturor fișierelor xls din micul și plinul de microfirimituri inimosul meu computer. În care s-au vărsat în ultimii doi ani peste 200 de chestionare, completate de peste 200 de oameni cu care am lucrat în programul de food coaching individual.
Într-o zi am luat la procesat datele astea și a ieșit ceva ce nu cred că o să vă surprindă foarte tare. Se pare că pe locul întâi, doi, ba chiar și trei, în topul plăcerilor vinovate ale cetățenilor eșantionați, se află zahărul, în varii forme de agregare și comercializare, de la Cola până la înghețată. Am să-i zic “zahărul de supermarket”, căci acela covârșește, nu ce știu eu ce desert fensi dintr-un restaurant bun, și nici plăcinta cu mere a mamei.
Mi-am adus aminte de concluzia asta ieri, când iar m-a întrebat cineva dacă zahărul este cu adevărat așa de rău cum se aude. La această întrebare foarte complexă există un răspuns scurt și unul lung. Răspunsul scurt (și cam grosolan) este “Da!”. Zahărul este cu adevărat rău pentru om, atunci când este consumat frecvent și în exces. Având în vedere natura lui dătătoare de dependență, excesul este aproape cert, odată ce partea cu frecvența este acoperită.
Au curs râuri de cerneală electronică pe subiectul ăsta și n-aș vrea să vă răpesc bucuria și plăcerea de a le parcurge pe toate. Numai Mercola cred că are sute de articole despre zahăr, am dat eu un search aici. Și chiar azi am văzut pe pagina de Facebook a lui Huffington Post articolul ăsta de pe Mashable, care are vreo 75.000 (șaptezeci și cinci de mii) de share-uri, semn că ne interesează.
Aș vrea totuși să împart cu voi perspectiva mea asupra acestui subiect, organizată pe puncte și redusă la ce mi se pare mie esențial de avut în vedere, atunci când vorbim despre zahăr.
1 Zahăr și zahar nu sunt același lucru. Când vedeți pe o etichetă că un produs conține zaharuri, nu înseamnă neapărat ca el conține zahăr. Zaharuri este un alt cuvânt pentru carbohidrați, care e un alt cuvânt pentru glucide. Iar zahărul, ăla cu ă, este un tip de zahar. Unul dintre multele tipuri de zaharuri/carbohidrați/glucide. El se mai numește și sucroză. Așa că dacă pe eticheta unui produs scrie zahăr sau sucroză, înseamnă că produsul ăla conține zahăr adăugat. Iar dacă la informațiile nutriționale vedeți zaharuri: x grame, ce aveți acolo este cantitatea totală de carbohidrați din produsul respectiv, care poate sau nu să includă și y grame de zahăr.
2 Există lucruri mai rele decât zahărul. Când un dulce de supermarket se laudă sus și tare pe ambalaj că nu conține zahăr, șansele sunt că el conține ceva și mai rău. Cercetați eticheta pentru a afla cu ce e îndulcit. Dacă mă întrebați pe mine (o să presupun că m-ați întrebat), problema cu îndulcitorii artificiali nu e neapărat că ne îmbolnăvesc (studiile nu sunt, se pare, concludente în direcția asta), ci relaxarea care vine când un produs nu e îndulcit cu zahăr (phew!), și care duce la creșterea consumului acelui produs. Și foarte rar e vorba despre un produs valoros din punct de vedere nutrițional. Altfel spus, omul care înainte bea o cola normală la câteva zile va ajunge să bea o cola zero în fiecare zi, pentru că n-are zahăr și, ce bine!, nici calorii. Toate înlocuirile ne lucrează la cap de maniera asta, ne vine mai lesne să ingerăm o cantitate sporită de prostii, odată ce știm cu certitudine că “măcar nu conțin zahăr”.
3 Nu tot zahărul e la fel. O fie el, chimic spicuind, o moleculă de glucoză + una de fructoză, dar în viață e bine să deosebești între măcar două feluri de zahăr. Și nu vorbesc de ăla alb și ăla brun, ci de zahărul-substanță și zahărul-experiență. De biscuiții de supermarket mâncați pe sub plapumă, versus deosebitul L’Eclair de Génie, din Paris pe dreapta. Îți dai seama că zahărul nu e doar o substanță, ci și o experiență, atunci când el poate fi subiect de conversație.
Scenariul 1: O sun pe prietena mea, Alo!, Alo! Eu: Ce faci? Ea: Bine! Tu? Și eu: Uite, bine, ce să fac, tocmai am mâncat niște biscuiți în pat și acum mănânc și firimiturile. Vă imaginați această conversație? Nu așa de tare, pun pariu 🙂
Acum scenariul 2: O sun pe prietena mea, Alo!, Alo! Eu: Ce faci? Ea: Bine! Tu? Și eu: Uite, sunt în Paris și tocmai am mâncat cel mai bun ecler din Univers! Cu caramel sărat și glazură de ciocolată și OMG ce bun a fost! Bla bla. Ei da, asta e o conversație posibilă. Și posibil lungă. Și un pic lascivă, ce să zic 🙂
Bottom line: Alegeți numai zahărul-experiență. Care merită o poveste și, până la urmă, și caloriile. Ridicați-vă nițel standardele. Și fiți convinși că zahărul-substanță nu e în niciun fel ceva de care aveți nevoie în viață. Ceea ce mă duce la următorul punct.
4 Omul nu are nevoie de zahăr. Adică de dizahardida care se mai cheamă și sucroză, despre care vorbeam la punctul 1. Aceea formată dintr-o bulă de glucoză și o alta de fructoză. Nope, niciun pic nu ne trebuie zahărul. Ce ne trebuie nouă este glucoza. Iar pe asta e de preferat să o luăm din alte alimente decât cele care conțin zahăr adăugat. Glucoza e baza oricărui carbohidrat cu mai mult de o moleculă. De la lactoză până la fibre. Așa că dacă mâncăm legume, fructe, lactate și cereale, de preferință integrale, șansele sunt că primim toată glucoza de care avem nevoie. La baza piramidei nevoilor omului, unde-s nevoile alea primare, nu există absolut deloc nevoia omului de Snickers 🙂
5 Să nu mai mănânc zahăr nu poate fi niciodată un obiectiv. În aceeași măsură în care nu ajută să-mi propun vreodată să NU fac ceva, ci mai degrabă ajută să-mi propun să fac ceva 🙂 Ce vreau să spun cu asta este să puneți energie în ce mâncați, nu în a nu mânca zahăr. Dacă o să mâncați ce trebuie, altfe spus, dacă o să-i dați corpului vostru nutrienții buni de care are nevoie (nu, nu Snickers, nu mai insistați!), “ambalați” cu gust și păsare, the big scary Z nu o să mai fie neapărat o problemă. Mai ales odată ce vă decideți să-l păstrați în viața voastră doar ca experiență.
Desertul acestui ospăț cu cinci puncte este punctul șase:
6 Zahărul din cafea e ultima noastră grijă. Primesc des întrebarea asta despre zahărul din cafea, de la orice om care bea cafea și vrea să slăbească. De cele mai multe ori e vorba de o cafea pe zi, rareori de două, îndulcite cu una-două lingurițe de zahăr. Ce le zic oamenilor e, cumva, un corolar al punctului 5: hai să facem noi să fie bine tot restul, hai să mâncăm corect la toate mesele și să rămână zahărul din cafea ultima noastră grijă.
Închei aici, pentru că s-a făcut ora cinci. Adică ora la care ne scade glicemia cu precizie de ceas elvețian și trebuie neapărat să mâncăm niște zahăr 🙂 Sau nu?